Asociaţia "Copii Pentru Cristos" –

„Pe El Îl propovăduim noi, şi sfătuim pe orice om (copil), şi învăţăm pe orice om (copil) în toată înţelepciunea, ca să înfăţişăm pe orice om (copil) desăvârşit în Hristos Isus.”

» Coloseni 1:28

INSTRUIRE FEBRUARIE 2015

Postat la 2 martie - 2015 : Fara mesaje

Știți care e cel mai mare grup neevanghelizat din lume? Ei fac parte din Fereastra 4/14 și sunt copiii din jurul nostru și din întreaga lume. Dacă ei nu vin la credință în primii 15 ani ai vieții lor, este foarte posibil că nu vor avea niciodată o relație cu Dumnezeu. Pe acest imens câmp misionar ne-a chemat Dumnezeu pe noi, învățătorii de copii din biserici. De aceea, ne întâlnim lunar, în cadrul instruirilor noastre, cu cei aproximativ 100 de învățători care vin frecvent. Suntem astfel provocați să ne pregătim să continuăm misiunea de a atinge cu Evanghelia această generație crucială, până nu e prea târziu.

La întâlnirea de sâmbătă 21 februarie am avut ca și gazde Biserica Baptistă Golgota și le mulțumim pentru ospitalitatea de care au dat dovadă.

În perioada următoare, dorim să captăm inimile copiilor, într-un mod antrenant, prin primul ciclu de lecții din Viața lui David.

Pentru fiecare lecție am pregătit informații generale și versete vizualizate alături de un cântec nou, care proclamă că Isus e rege pe tot pământul. E un adevăr pe care toți avem nevoie să ni-l reamintim în aceste vremuri în care, domnia Lui și credința în El, sunt puse la îndoială.  

La aceste lecții, am adăugat din ciclul Să vorbească creațiaUrechea, și Ochiul, prezentări ale celor mai fine aparate cu care Dumnezeu l-a înzestrat pe om, astfel încât copiii să prindă un crâmpei din minunea creației. Lecția obiect – Privește înăuntru! are menirea să-i ajute pe copii să gândească biblic, apreciind caracterul, mai degrabă decât înfățișarea exterioară. Același lucru l-am urmărit și prin jocul de recapitulare cu cartonașe – Important vs Neimportant.

Nu am uitat nici de cei mici, de preșcolari, pentru care am adunat activități și jocuri specifice pentru fiecare lecție, la nivelul înțelegerii lor spirituale.

Instruirea a adus din nou un îndemn să ne lăsăm provocați și să lucrăm în această misiune de a atinge cu Evanghelia această generație crucială, până nu e prea târziu.

Să captăm inimile copiilor cu povestirile Bibliei, într-un mod antrenant, dar fără să diluăm adevărul. Haideți să împărtășim dragostea lui Cristos cu o generație care, altfel, e pierdută!