Asociaţia "Copii Pentru Cristos" –

„Pe El Îl propovăduim noi, şi sfătuim pe orice om (copil), şi învăţăm pe orice om (copil) în toată înţelepciunea, ca să înfăţişăm pe orice om (copil) desăvârşit în Hristos Isus.”

» Coloseni 1:28

Arhiva pentru categoria ‘Fără categorie’

INSTRUIRE DECEMBRIE 2017

Postat la 11 decembrie - 2017
thumbnail

SOLI DEO GLORIA! Soli Deo Gloria, spunem și noi, la acest final de an în care Domnul ne-a condus și ne-a dat ajutorul Lui! Sâmbătă 9 decembrie 2017 am susținut ultima instruire din anul acesta, în prezența unui număr aproximativ de 80 de cursanți, avansați și începători, la Biserica Baptistă Betel din Arad. Ne-am bucurat să fim împreună, să cântăm colinde, să ne rugăm, să ne amintim de evenimentul măreț  [ Citeşte tot ]

O chemare la Instruire

Postat la 8 noiembrie - 2017
Instruire Octombrie Pârneava 2017

Sâmbătă, 14 octombrie 2017 a avut loc la Biserica Dragostea din Pârneava instruirea pentru cei care se ocupă de copii în biserici și în cluburile biblice de prin case. Au fost aproximativ 70 de persoane și ne-am pregătit să-i întîmpinăm pe copii cu subiecte adecvate timpului în care trăim. Vom studia cu copiii cartea Geneza și vrem să-i acordăm toată atenția, ținând cont că e cea mai atacată învățătură a Bibliei  [ Citeşte tot ]

Prima Serie de Tabără – Vârfurile 17

Postat la 27 iunie - 2017
Image-1

FOTO: Aici este Prima Serie de Tabără – Vârfurile 2017.      

INSTRUIRE 26 MARTIE

Postat la 30 martie - 2016
cântec

„Există două tipuri de oameni; cei care-I spun lui Dumnezeu: „Facă-Se voia Ta” și cei cărora Dumnezeu le spune: „Bine, atunci, fie cum vrei tu.” C.S Lewis Aceste cuvinte exprimă un adevăr dur, dar ele exprimă o realitate. Studiind viața lui Rut, am putut să vedem modul în care o femeie a ales să împlinească voia lui Dumnezeu în viața ei, devenind astfel o binecuvântare pentru soacra ei, pentru poporul  [ Citeşte tot ]

INSTRUIRE 20 Februarie 2016

Postat la 25 februarie - 2016
SITE Instruire 20 feb 16

Studiind viața primilor creștini, în special viața schimbată a apostolului Petru, am fost provocați chiar de la începutul întâlnirii noastre să îndrăznim și să ne încredem în Domnul nostru. Dumnezeu a pus la dispoziția noastră Cuvântul Său. Avem atâta nevoie de el ca să fim învățați, încurajați și schimbați, atât noi, cât și copiii! Ne rugăm ca Dumnezeu să atingă inimile copiilor din România și să-i schimbe pentru totdeauna și  [ Citeşte tot ]

INSTRUIRE 23 IANUARIE

Postat la 28 ianuarie - 2016
articol site ian 2016

Mulțumim lui Dumnezeu pentru toți cei aproximativ o sută de slujitori din bisericile și cluburile din județul Arad și Timiș, prezenți la instruirea lucrătorilor cu copiii din 23 ianuarie 2016. Ne rugăm ca El să ne dea dorință și putere să perseverăm în această lucrare, de care este atâta nevoie. Le mulțumim gazdelor de la Biserica Baptistă Maranata pentru ospitalitatea deosebită, dragostea lor și învățătorilor de acolo pentru tot sprijinul  [ Citeşte tot ]

ANUNȚ VARĂ 2016

Postat la 27 ianuarie - 2016
seriile de tabără 2016

INSTRUIRE 12 DECEMBRIE

Postat la 17 decembrie - 2015
site decembrie 2015

La instruirea din 12 decembrie 2015, ultima din anul acesta, desfășurată la Biserica Baptistă Speranța, ne-am amintit de dragostea mare pe care Dumnezeu ne-a arătat-o prin venirea Fiului Său în lume. Prin tot programul, cântece, colinde, lecții, versete, am subliniat că sărbătoarea ne-a adus-o Isus: El S-a dat pe Sine în dar pentru noi și El merită toată lauda! De acest Crăciun, lauda noastră să fie dată lui Isus, pentru  [ Citeşte tot ]

INSTRUIRE 14 NOIEMBRIE

Postat la 18 noiembrie - 2015
1A

Domnul Isus a spus: „ … acei optsprezece inşi, peste care a căzut turnul din Siloam şi i-a omorât, credeţi că au fost mai păcătoşi decît toţi ceilalţi oameni, care locuiau în Ierusalim?  Eu vă spun: nu; ci, dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi pieri la fel.”  Luca 13:4,5  Cu aceste gânduri ale Domnului Isus Cristos, am fost provocați chiar de la începutul întâlnirii noastre de instruire lunară, din 14  [ Citeşte tot ]

INSTRUIE 17 OCTOMBRIE 2015

Postat la 23 octombrie - 2015
dtel 874

„Am părăsit Biserica fiindcă am aflat prea puțin Har acolo; m-am întors din nou în Biserică fiindcă nu am găsit Harul niciunde în altă parte…” (Philip Yancey ) Cât adevăr ilustrează citatul acesta! Cu acest gând în minte, ne dorim ca și copiii să vină în biserică și să rămână. Aceasta îi va ajuta și să rămână lângă Domnul. După o vară plină de provocări și binecuvântări, în care sute  [ Citeşte tot ]